Deficitul de furaje trebuie măsurat, nu doar anticipat

Deficitul de furaje trebuie măsurat, nu doar anticipat

Într-o fermă de lapte, afirmația „nu cred că va ajunge fânul până la primăvară” este un semnal de alarmă, dar nu este încă o bază pentru luarea deciziilor.

1. Fermierul trebuie să poată răspunde la patru întrebări:

1. Cât furaj am efectiv în fermă?
2. Cât consumă animalele până la următoarea recoltă?
3. Care este deficitul real, exprimat în tone?
4. Ce soluție este mai avantajoasă economic pentru a acoperi deficitul?

Bilanțul trebuie să compare stocurile disponibile cu necesarul animalelor pe toată durata care trebuie acoperită.

De ce contează această diferență?

Să presupunem că un fermier are 30 de vaci de lapte și constată, la începutul lunii noiembrie, că stocurile de fân/semifân/siloz sunt mai mici decât se așteaptă.

Există două abordări.

Abordarea intuitivă:

• Cred că nu am suficient fân.
• Mai vedem.
• Dacă va fi nevoie, cumpărăm.

Abordarea bazată pe date:

• Inventariez stocurile existente.
• Calculez necesarul până la reluarea pășunatului.
• Estimez pierderile și păstrez o rezervă de siguranță.
• Compar costurile soluțiilor disponibile și iau o decizie din timp.

A doua abordare transformă o problemă aparent necontrolabilă într-o problemă de management.

2. Prima dificultate: câte tone de furaj avem de fapt?

Aici apare o greșeală frecventă: confundarea tonelor de furaj fizic cu tonele de substanță uscată.

O tonă de fân uscat nu este echivalentă cu o tonă de siloz de porumb. Diferența este importantă, iar valoarea nutritivă poate varia considerabil chiar și între două loturi de fân.

Prin urmare, bilanțul furajer trebuie făcut în primul rând pe baza substanței uscate (SU), completat de analiză a calității nutritive.

Exemplu simplificat

Să presupunem că o fermă dispune de:

• 20 de tone de fân cu 85% SU, adică 17 tone SU,
• 50 de tone de siloz de porumb cu 35% SU, adică 17,5 tone SU,
• 15 tone semifân cu 50% SU, adică 7,5 tone SU.

Valorile sunt ipotetice, folosite exclusiv pentru ilustrarea calculului. Ferma are 85 de tone de furaje ca masă fizică, dar numai 42 de tone de substanță uscată. Mai mult, nici cele 42 de tone nu pot fi considerate automat disponibile integral pentru animale. Trebuie scăzute pierderile previzibile de depozitare și distribuire, iar stocurile trebuie evaluate și din punctul de vedere al calității.

Consecința practică: un inventar realizat doar prin estimarea volumului furajelor poate induce în eroare.

3. A doua dificultate: de cât furaj are nevoie efectiv ferma?

Necesarul trebuie calculat în funcție de categoria animalelor, consumul zilnic și numărul de zile pentru care trebuie să se asigure.

Ai în vedere:

• vacile aflate în lactație;
• vacile în repaus mamar;
• junincile;
• vițeii și tineretul de reproducție.

Pentru fiecare categorie trebuie stabilit necesarul de SU din rație, apoi trebuie identificată partea care provine din furajele produse în fermă.

Exemplu pentru 30 de vaci de lapte

Presupunem, strict pentru exemplificare, că fiecare vacă consumă zilnic 12 kg SU provenită din furaje, indiferent de sursă.

Pentru 150 de zile: 30 de vaci × 12 kg SU/zi × 150 de zile = 54.000 kg SU.

Rezultatul este de 54 tone de SU necesar pentru întreaga perioadă.

Dacă inventarul arată că ferma dispune de numai 42 de tone de SU utilizabile pentru această categorie, deficitul preliminar este de 12 tone SU.

În practică, trebuie adăugate în calculele celelalte categorii de animale și ajustate rațiile în funcție de producția de lapte, greutatea vacilor, stadiul fiziologic și valoarea nutritivă a furajelor.

De asemenea, dacă o parte din necesar va fi acoperită prin pășunat, aceasta trebuie estimată realist, în funcție de sezon și de producție efectivă a pajiștii.

4. Deficitul de furaje nu este întotdeauna un deficit de cantitate

Consider că acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale problemelor.

O fermă poate avea suficiente tone de furaj în depozit, dar să nu dispună de o rație echilibrată pentru a susține producția de lapte.

Trebuie diferențiate trei situații.

A. Deficit cantitativ

Ferma nu are suficientă substanță uscată pentru a hrăni animale până la următoarea recoltă. Soluțiile pot include cumpărarea de furaje, reducerea temporară a efectivului sau modificarea organizării hrănirii.

B. Deficit calitativ

Există suficient furaj, dar acesta are o valoare nutritivă insuficientă pentru cerințele animalelor. De exemplu, un fân recoltat prea târziu poate avea un conținut ridicat de fibre greu digestibile și o valoare energetică mai redusă decât un fân recoltat la momentul optim. În acest caz, problema nu se rezolvă neapărat prin cumpărarea unui număr suplimentar de tone din același tip de furaj.

C. Deficit cantitativ și calitativ

Această situație este și mai dificilă: stocurile sunt insuficiente, iar furajele disponibile nu au nici calitatea necesară. De aceea, înainte de a cumpăra furaje sau de a modifica rația, trebuie cunoscute toate cantitățile disponibile, cât și calitatea lor. Pentru o fermă de lapte, tonele de furaj sunt doar începutul analizei. Contează și ce poate produce vaca din acele tone.

5. Ce faci după ce ai calculat deficitul?

După stabilirea deficitului, fermierul poate compara mai multe variante.

Opțiune	Avantaj	Risc sau limitare
Cumpărarea de fân sau semifân	Poate acoperi direct deficitul de furaje fibroase	Prețul și calitatea pot varia mult
Cumpărarea altor furaje	Poate permite echilibrarea rației	Necesită evaluarea valorii nutritive și adaptarea rației
Optimizarea rației	Poate reduce risipa și costurile inutile	Nu compensează un deficit fizic fără alte măsuri
Reducerea efectivului	Reduce necesarul total de furaje	Poate afecta veniturile și planul de reproducție
Ajustarea producției urmărite	Poate diminua necesarul unor vaci cu producție ridicată	Trebuie evaluată economic și nutrițional
Valorificarea mai bună a pășunii	Poate reduce consumul din stocuri când condițiile permit	Depinde de vreme, disponibilitatea ierbii și starea solului

Aceste variante nu sunt interschimbabile în orice situație. De exemplu, reducere concentratelor nu e o soluție bună dacă vacile au deja o rație deficitară energetică sau proteică.

În situații dificile, cu câte deficitul este identificat mai devreme, cu atât există mai multe posibilități de intervenție înainte ca stocurile să se epuizeze.

De ce este important momentul deciziei?

Să presupunem că ferma are nevoie de 30 de tone de fân suplimentar. Dacă deficitul este identificat din noiembrie, fermierul poate căuta furnizori, compara ofertele și negocia transportul. Dacă aceeași problemă este descoperită în februarie, când mulți cresctori au consumat deja o mare parte din rezerve, opțiunile pot fi limitate.

Nu este garantat că furajul va fi mai ieftin dacă este cumpărat mai devreme. Avantajul principal este că fermierul are mai mult timp să compare alternative și să organizeze aprovizionarea.

6. Legătura cu gestionarea pajiștilor: problema poate începe cu mult înaintea iernii

Din perspectiva managementului pajiștilor, bilanțul furajer nu ar trebui făcut în momentul în care fermierul observă că depozitele se golesc. El ar trebui să înceapă cu estimarea producției anuale de furaje și a necesarului efectivului.

Aici apar câteva întrebări esențiale:

• Câtă substanță uscată produce un hectar de pajiște?
• Ce proporție din producție este efectiv consumată de animale?
• Ce cantitate se pierde prin călcare, îmbătrânire, recoltare sau conservare?
• Cât se recoltează și cât se consumă direct prin pășunat?
• Ce rezerve sunt pentru o perioadă secetoasă?
• Cât de mult depinde ferma de cumpărarea furajelor din exterior?

Să luăm un exemplu simplificat.

O fermă are 20 ha de pajiște și estimează o producție de 7 to SU/ha/an. Producția teoretică totală este: 20 ha × 7 t SU/ha = 140 t SU/an.

Dar aceasta nu înseamnă că ferma dispune de 140 de tone de SU pentru hrănirea animalelor. O parte din producție poate rămâne neconsumată, se poate pierde sau poate fi inaccesibilă în anumite perioade ale anului.

Dacă numai 65% din producție ajunge efectiv să fie valorificată de animale, rezultatul ar fi: 140 × 65% = 91 t SU valorificată.

Diferența dintre producția teoretică și cea valorificată poate avea un impact major asupra autonomiei furajere.

Procentul de 65% este o ipoteză de calcul, nu un coeficient universal. Valorificarea reală trebuie estimată pe baza sistemului de pășunat, a recoltării, a condițiilor de fermă, el putând varia între 33 și 75%.

Aici apare rolul managementului pajiștii.

O pajiște nu trebuie evaluată numai prin numărul de tone produse la hectar. Trebuie evaluată și prin cantitatea de furaj de calitate pe care o furnizează efectiv animalelor.

O producție mare, obținută printr-o singură recoltă, poate fi potrivită pentru anumite sisteme. Într-o fermă bazată pe pășunat, însă, contează și distribuția producției pe durata sezonului, viteza de refacere după pășunat și capacitatea de a păstra o rezervă pentru perioadele dificile.

Cu alte cuvinte, nu este suficient să producă multă iarbă într-un an. Trebuie să producă și să valorifici furajul atunci când are nevoie de el.

7. Ce ar trebui să reținem?

Nu aștepta să rămâi fără furaje ca să afli că ai un deficit furajer. La începutul toamnei, fiecare fermier ar trebui să poată întocmi un bilanț simplu, dar realist:

Indicator	Ce trebuie să cunoască fermierul
Efectivul	Numărul de animale pe categorii
Stocurile	Cantitățile reale de fân, semifân, siloz și alte furaje
Calitatea	SU și valoarea nutritivă a principalelor furaje
Necesarul	Consumul estimat până la următoarea recoltă
Pierderile	Pierderile previzibile de depozitare și distribuire
Deficitul	Cantitatea care lipsește, exprimată în SU
Soluția	Cumpărare, optimizarea rației, valorificarea pășunii sau ajustarea efectivului
Rezerva	Marja necesară pentru întârzieri de sezon și alte situații neprevăzute

Acest bilanț trebuie actualizat dacă se modifică efectivul, consumul, producția pajiștilor sau cantitatea de furaje disponibilă.

Nu este nevoie de un program informatic complicat pentru a începe. Un tabel bine construit și câteva măsurători corecte pot fi mult mai utile decât estimări optimiste bazate pe memoria fermierului.

Concluzia mea

Trebuie să transformăm incertitudinea în cifre înainte ca lipsa furajelor să devină o urgență.

Dar dacă în fiecare toamnă fermierul ajunge să calculeze câte tone de fân îi lipsesc, trebuie să se întrebe și de ce se repetă această situație.

Poate că efectivul este prea mare în raport cu suprafața furajeră. Poate că pajeștile produc prea puțin. Poate că producția este suficientă, dar pierderile sunt mari. Sau poate că ferma nu are o rezervă adecvată pentru anii secetoși.

Fiecare dintre situații cere o soluție diferită.

Cumpărarea furajelor poate rezolva problema imediată. Însă, dacă deficitul se repetă an de an, soluția durabilă trebuie căutată în organizarea sistemului de producție.

Bilanțul furajer nu este doar un calcul despre câte baloți au mai rămas în șură. Este un instrument care arată dacă suprafața agricolă, producția pajiștilor, efectivul de animale și nivelul de producție al fermei sunt în echilibru.

Iar pentru mine, important este să înțeleg de câte furaje nevoie de ferma, cât de importantă este pajiștea pentru fermier, ce produce pajiștea în realitate și ce trebuie schimbat pentru ca fermierul să nu mai descopere deficitul abia când vine iarna.

Cosmin Daniel Ion